CONCURS REZUMATE CLASA a IV-a

CONCURS REZUMATE CLASA a IV-a

Mesajde vioreldolha pe Vin Mar 16, 2012 7:50 am

Până la 21 iunie 2013, elevii (cu sprijinul învăţătorului sau al părinţilor) trebuie să posteze aici unul sau mai multe rezumate ale unor texte citite de ei. Pot participa şi elevi români de peste hotare. Elevii din România care au altă limbă maternă pot scrie în propria limbă.
La 30 iunie se va trage la sorţi elevul care va participa gratuit la o tabără sau care va primi premiu o sumă echivalentă. Pe lângă acest copil decis de sorţi va mai primi un premiu identic şi copilul care va avea postate cele mai multe rezumate. Suntem siguri că până atunci în judeţe şi la nivelul şcolilor se vor găsi resurse încât să se premieze un număr mult mai mare de elevi.
Ca prim pas recomandăm ca părinţii sau învăţătorii să îi ajute să se înregistreze pe acest forum. Dacă persoana care face înregistrarea are sub 13 ani programul cere o procedura de acord din partea părintelui care mi se pare foarte complicată. Sugerăm varianta mai simplă prin care înregistrarea să o facă, în numele elevului, un părinte sau cadru didactic care să bifeze că este născut înainte de 1999 şi nu v-a mai fi nevoie de procedura suplimentară care cam dă greş.
În cel mult 2 zile înregistrarea pe forum va fi validată şi vor putea apoi să posteze rezumate (un copil nu poate posta mai multe rezumate într-o singură zi). Rezumatele vor fi postate după ce vor fi văzute de cadrul didactic îndrumător.
După ce sunt înregistraţi şi validaţi vor trebui să se autentifice iar la topicul de la clasa respectivă vor folosi comanda POSTREPLY şi vor posta rezumatul lor dând numele subiectului după modelul ,,Arad POPESCU ION” (deci numele judeţului şi numele elevului vor constitui numele subiectului fiecărei postări de la clasa respectivă).
În cuprins vor preciza titlul, autorul şi volumul din care au citit textul, rezumatul iar la final numele lor, clasa, şcoala, localitatea şi numele învăţătorului îndrumător.
vioreldolha
Site Admin
 
Mesaje: 635
Membru din: Mar Mar 25, 2008 11:55 am

ARAD Popescu Ion

Mesajde vioreldolha pe Vin Mar 16, 2012 8:36 am

Acesta este un MODEL privind numele subiectului dat după comanda POSTREPLY

În cuprins vor preciza titlul, autorul şi volumul din care au citit textul, apoi rezumatul. La final vor scrie numele lor, clasa, şcoala, localitatea şi numele cadrului didactic îndrumător.
vioreldolha
Site Admin
 
Mesaje: 635
Membru din: Mar Mar 25, 2008 11:55 am

ARAD -Berar Madalina

Mesajde gianinabutar pe Joi Mai 24, 2012 12:30 pm

"Prinţul fericit"
de Oscar Wilde
Era odată, o statuie a unui prinţ acoperită toată de aur şi pietre preţioase.
Un rândunel care zbura spre Egipt şi-a făcut culcuş la picioarele acelei statui. Într-o seară a simţit două picături de apă stropindu-l. Plângea Prinţul. Rîndunelul l-a întrebat de ce plânge. Prinţul i-a răspuns că abia acum când stă pe soclu vede hidoşenia din lume. Pe când era viu şi trăia la palat vedea doar lucruri frumoase.
Prinţul l-a rugat pe Rândunel să ia toate pietrele preţioase care îl împodobeau şi să le dea oamenilor săraci.
După ce statuia a rămas fără giuvaiere, primarul şi consilierii localităţii au decis să o demoleze deoarece era foarte urâtă.

Berar Mădălina Adriana Daniela, clasa a IV-a, Şcoala Gimnazială Chier, învăţător BUTAR GIANINA LICA
gianinabutar
 
Mesaje: 5
Membru din: Vin Iun 06, 2008 9:18 pm

ARAD-Ghinga Georgiana Andreea

Mesajde gianinabutar pe Vin Mai 25, 2012 1:29 pm

"La mormântul lui Aron Pumnul"
din volumul "Poezii" de Mihai Eminescu
Aron Pumnul a fost un mare patriot român.
În poezie se vorbeşte despre mâhnirea pe care a produs-o moartea lui. Toată Bucovina era în mare doliu pentru că s-a stins o mare stea. Clopotele sunau întristate, parcă simţind şi ele marea durere.
Oamenii vărsau lacrimi pe mormântul său şi tot locul natal se tânguia de durere dar marele om plecase spre ceruri.

Ghinga Georgiana Andreea, clasa a IV-a, Şcoala Gimnazială Chier, învăţător BUTAR GIANINA
gianinabutar
 
Mesaje: 5
Membru din: Vin Iun 06, 2008 9:18 pm

ARAD -Tripa Eric

Mesajde vioreldolha pe Mar Mai 29, 2012 9:22 am

POVESTEA PREAFRUMOASEI DOCHIA
Dumitru Almaş
Rezumat

Decebal, regele dacilor, avea o soră frumoasă şi vitează, pe nume Dochia. Când împăratul Traian a văzut-o, s-a îndrăgostit de ea.
Traian şi-a propus să o ducă pe Dochia la Roma şi să îi ofere bogăţie şi mărire, însă frumoasa Dochia nu dorea să-şi părăsească ţara.
Ca să scape de Traian, Dochia şi-a luat o turmă de mioare, s-a făcut păstoriţă şi s-a urcat în munţi. Traian, aflând acest lucru, a trimis nişte oşteni credincioşi să o caute.
După mai multe săptămâni, oamenii împăratului au găsit-o pe Dochia pe Ceahlău. Traian le-a făcut oştenilor săi semn să o răpească. Speriată, Dochia a ridicat mâinile spre cer şi a şoptit că stană de piatră se face, dar rămâne în ţara ei. Cât ai clipi, frumoasa Dochia împreună cu mioarele ei s-au prefăcut în stânci, înfipte în piatra muntelui.
Împăratul Traian a încremenit. El şi-a dat seama că dacii sunt oameni foarte legaţi de ţara lor şi s-a întors la Roma.

TRIPA ERIC, clasa a IV-a C, Colegiul Naţional „Vasile Goldiş”, Arad, invatator Diana Bunaciu
vioreldolha
Site Admin
 
Mesaje: 635
Membru din: Mar Mar 25, 2008 11:55 am

ARAD- Tasedan Bogdan

Mesajde vioreldolha pe Mar Mai 29, 2012 9:23 am

DREPTATEA LUI VLAD VODĂ ŢEPEŞ
Dumitru Almaş
Rezumat

După domnia lui Mircea cel Bătrân, la tronul Ţării Româneşti au urmat nişte voievozi slabi. Ţara era răvăşită, plină de hoţi şi de trădători şi alţi răufăcători.
Când Vlad Ţepeş a ajuns domnitor, a luat o hotărâre: orice fărădelege avea s-o pedepsească prin tragere în ţeapă. Pedeapsa era cumplită şi în scurtă vreme, oamenii s-au îndreptat, astfel că puteai să laşi o pungă cu bani la răscruce de drumuri şi nimeni nu îndrăznea să o fure.
Odată, a venit la Ţepeş un negustor să se plângă că hoţii i-au furat punga cu o sută de galbeni. Domnitorul l-a ascultat şi i-a promis că în trei zile ori va prinde hoţul, ori îi va da banii din visteria ţării.
Când negustorul s-a întors să întrebe de bani, vodă a scos o pungă şi l-a întrebat dacă este a lui. Negustorul i-a răspuns că da. Vodă l-a rugat pe negustor să numere banii. După ce i-a numărat, negustorul i-a spus fericit lui Ţepeş că în pungă sunt o sută de galbeni, în cap. Vodă i-a luat punga şi a numărat banii în faţa negustorului. În pungă se aflau o sută unu galbeni.
Pentru că a încercat să-l înşele pe însuşi domnitorul ţării, negustorul necinstit a fost tras în ţeapă.

TĂŞEDAN BOGDAN, clasa a IV-a C, Colegiul Naţional „Vasile Goldiş”, Arad, invatator Diana Bunaciu
vioreldolha
Site Admin
 
Mesaje: 635
Membru din: Mar Mar 25, 2008 11:55 am

Re: CONCURS REZUMATE CLASA a IV-a

Mesajde cotunarafila pe Joi Mai 31, 2012 10:36 pm

Arad HENT ANDA

D-L Goe, de Ion Luca Caragiale
Ca să nu mai rămână repetent şi în anul acesta ,mam' mare, mamiţica şi tanti Miţa i-au promis lui Goe că-l duc la Bucureşti pe 10 mai. Ajunşi în gară tanti Miţa a cumpărat bilete pentru toţi patru. Trenul trebuia să ajungă la ora opt fără zece în Gara de Nord. Trenul a ajuns. Nu ştiu cum, dar nu au mai avut loc în tren. Câţiva băieţi le-au lăsat pe doamne şi pe Goe pe locurile lor.Goe spunea că vrea să stea pe hol. Un tânăr i-a spus să nu scoată capul pe fereastră, dar el n-a ascultat şi i-a zburat pălăria.
Vine şi controlorul şi le întreabă pe cucoane unde sunt biletele. Acestea le arată , dar biletul lui Goe nu era. A zburat cu pălărie cu tot. Doamnele au cumpărat alt bilet pentru Goe.
Goe ieşi din nou pe hol. Trecu timpul şi mam'mare merse să vadă de Goe , dar Goe nu era de găsit. Era în compartimentul unde încape doar o persoană. Mam' mare spune controlorului să-l deschidă pe Goe şi l-a deschis. După câteva minute mam'mare iese cu Goe pe coridor. Goe porneşte alarma . Trenul se opreşte brusc. Nu se ştie cine a pornit alarma. Personalul trenului merge prin fiecare vagon să găsească vinovatul. În ce vagon credeţi că a fost pornită alarma? În vagonul din care acum câteva ore zburase şi o pălărie.
Într-un final cucoanele ajung la Bucureşti. Iau o trăsură şi pornesc spre bulevard.

Henţ Anda, clasa a IV-a ,Scoala Generală Şepreuş, cadru didactic îndrumător, Cotuna Rafila
cotunarafila
 
Mesaje: 3
Membru din: Joi Mai 31, 2012 10:16 pm

Re: CONCURS REZUMATE CLASA a IV-a

Mesajde cotunarafila pe Joi Mai 31, 2012 10:52 pm

Arad PRALEA DAMARIS

Crăiasa-Zăpezii , de Hans Christian Andersen

Erau odată doi buni prieteni pe nume Karl şi Gretel. În fiecare vară se jucau împreună. Pe atunci trăia şi un vrăjitor malefic care a construit o oglindă fermecată care arăta tot ce era frumos urât şi ce era urât îl făcea şi mai urât. După ce a colindat pământul cu oglinda se gândea unde să o mai ducă. Gândindu-se i-a venit ideea să o ducă în cer. Zburând a scăpat oglinda, iar aceasta s-a spart în mii de bucăţi care au intrat în ochii şi inimile oamenilor.
Două dintre bucăţi au intrat în inima şi ochii lui Karl care dintr-o dată a început să se poarte urât.
Într-o iarnă Karl şi-a prins sania de o sanie mai mare care era condusă de o femeie în haine albe şi cai albi. Când dori să-şi desprindă sania nu putu deoarece cârligul îngheţase. Acea femeie care era de fapt Crăiasa -Zăpezii l-a dus la palatul ei de gheaţă unde îl sărută pe obraz şi pe frunte, iar inima lui îngheţase.
Acasă Gretel plângea în hohote după cel mai bun prieten al ei.
Când împlinise 12 ani aceasta s-a gândit să pornească în căutarea celui mai bun prieten. Ea s-a dus să discute cu râul şi i-a spus că dacă o duce unde e Karl îi va da pantofii ei cei roşii.
De acolo a început o aventură grozavă pentru ea.
Într-un final l-a găsit pe Karl şi au ajuns amândoi acasă teferi unde se vor bucura împreună până când soarta le va pune capăt vieţii.

Pralea Damaris, clasa a IV-a , Şcoala Generală Şepreuş, cadru didactic îndrumător Cotuna Rafila
cotunarafila
 
Mesaje: 3
Membru din: Joi Mai 31, 2012 10:16 pm


Înapoi la RUBRICA ELEVILOR

Cine este conectat

Utilizatori ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron